Proiectul PROJUST „ Progres în accesul la justiție și toleranță față de aproape!” implementat cu sprijinul Ambasadei Franței în România și al Institutului Francez din România, s-a finalizat.
Proiectul a contribuit la dezvoltarea spiritului civic al grupului țintă, pentru a se putea sprijini în situații problematice, la minimalizarea etichetării sociale a grupurilor vulnerabile și a crescut nivelul de conștientizare juridică a mamelor și adolescenților, ceea ce pe viitor îi va ajuta să facă alegeri informate și să ia deciziile corecte.
Obiectivele specifice ale proiectului au fost:
O1. Mentorarea beneficiarilor direcți din program, cu privire la promovarea toleranței și a metodelor de prevenire a tuturor formelor de discriminare, cât și la îmbunătățirea accesului la justiție a acestora, pe o perioadă de 30 zile de la implementare proiectului.
O2. Sensibilizarea publicului larg din municipiul Iași, prin implicarea beneficiarilor în activități de promovare a toleranței și a prevenirii formelor de discriminare, pe toată durata implementării proiectului, după mentorarea beneficiarilor.
O3. Crearea de parteneriate cu instituții relevante din domeniul juridic și social din municipiul Iași, publice sau private, pentru a sprijini incluziunea socială, pe toata durata proiectului.
Rezultatele proiectului:
În cadrul întâlnirilor din programul de mentorat au fost instruite 35 de persoane din grupul țintă, mame și adolescenți beneficiari ai Fundației Hecuba. Programul a atins trei module, completat cu o sesiune complementară, respectiv:
I: Dezvoltare personală;
II. Accesul la justiție – mecanisme de remediere juridică;
III: Organizare comunitară. Dezvoltare de grup;
IV: Sesiune complementară – Drepturile angajaților, accesul la justiție și legalitate.
Aprofundarea informațiilor dobândite în cadrul programului de mentorat a fost împărțită în două sesiuni, una în interiorul Centrului Rezidențial pentru Mame și Copii în Dificultate, acolo unde adolscenții au lucrat la mesajele de pe pancartele și pliantele necesare atingerii O2 din proiect privind promovarea și semnalarea publicului larg a luptei împotriva discriminării ridicată de grupul țintă din proiect. A doua sesiune a fost desfășurată în afara centrului rezidențial, unde adolescenții, pe lângă activitățile de aprofundare a informațiilor, au beneficiat de momente de relaxare, cu premii și recompense, într-un cadru oficial, sub formă de competiție.
În vederea atingerii în ansamblu a activităților din O2, adolscenții au desfășurat un flashmob prin care au atras atenția publicului larg cu privire la mecanismele de remediere juridică, toleranță față de aproape și lupta împotriva discriminării.
Un ultim rezultat din proiect constă în realizarea obiectivului trei (O3), Fundația Hecuba a creat un parteneriat cu Asociația „Justiție pentru Minori”, ca urmare a proiectului desfășurat, pentru a menține sustenabilitatea acestuia. Parteneriatul are ca obiect consiliere juridică, emitere opinie juridică cu privire la accesul la justiție al persoanelor vulnerabile și mecanismele de remediere juridică; discriminarea; metode de prevenire și mecanisme de combatere a discriminării; protejarea reală și efectivă a drepturilor adolscenților.
Proiect implementat cu sprijinul Ambasadei Franței în România și al Institutului Francez din România, în perioada August – Octombrie 2022.
Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal